Pe o vreme capricioasă, cu reprize de ploi torențiale pe durata partidei, Metalurgistul Cugir a obținut sâmbătă, un punct „mare”, pe teren propriu, în derby-ul cu Unirea Ungheni, în prima etapă din play-off -ul Ligii 3.
Un rezultat important, ținând cont că echipa antrenată de Lucian Itu, a evoluat mai mult de o jumătate de oră, din repriza secundă, după eliminarea lui Ionuț Grozav, după un fault comis de jucătorul cugirean, în postură de ultim apărător.
Tehnicianul Metalurgistului, nu a putut conta pe mai multe piese importante din angrenajul echipei, Vitinha și Șaucă (suspendați), M. Neagu (nerefăcut complet).
A fost 1-1, după un meci luptă, cu dueluri bărbătești, unele la limita regulamentului, „roș- albaștrii” au fost ambițioși, determinați, aceștia au crezut în șansa lor până la finalul jocului.
Golgheterul Seriei, Victoraș Astafei, jucător care a trecut prin cariera sa, la echipele de Liga 1 (ASA Târgu Mureș, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați sau Gaz Metan Mediaș), a avut prima oportunitate, șutul acestuia a fost salvat din fața porții de apărarea cugireană.
Metalurgistul a replicat prin dubla ocazie a lui Boldea și Vlădia.
În repriza secundă au venit și golurile. Cei care au deschis scorul, au fost oaspeții, prin Astafei, care a reluat cu capul din 7 metri.
La acel scor, Ungheniul se apropia de echipa din Cugir, la doar 2 puncte în ierarhie.
Echipa din Mureș, s-a văzut prea repede în echipa câștigătoare, elevii antrenați de Lucian Itu, punând presiune tot mai mare pe poarta lui Feier.
Presiunea s-a concretizat în minutele de prelungire, când ²roș- albaștrii² au reușit egalarea nesperată, prin Rus, care a înscris din careul mic, după o fază pe traseul Haj – Lupu.
S-a încheiat 1-1, iar distanța între cele două formații, rămâne aceeași, ca a începutul partidei, 5 puncte diferență.
Etapa viitoare, Metalurgistul se va deplasa la Hunedoara, pentru alt derby, cel cu Corvinul.
Metalurgistul: R. Opric – Haj, Vlădia, I. Grozav, Al. Rus- Udrea, Boldea, P. Păcurar/cpt, Cocan (83, Șuteu) – Selagea (56, L. Contra), M. Lupu; rezerve Perjeriu – L. Itu, S. Itu, Nicula, Andriuc, M. Neagu. Antrenor Lucian Itu.


