Un incendiu puternic a izbucnit luni după-amiază în municipiul Aiud, județul Alba, la un centru privat care oferă asistență copiilor proveniți din familii defavorizate. Cinci copii și o îngrijitoare care se aflau în clădire în momentul izbucnirii focului s-au evacuat de urgență.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, flăcările au cuprins inițial sediul asociației filantropice, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Până la sosirea echipajelor, incendiul s-a extins și la o anexă gospodărească din apropiere.
În cele din urmă pompierii au reușit să stingă incendiul, dar sunt pagube.
Centrul funcționează ca unitate de zi și oferă servicii educaționale, consiliere, sprijin material și activități recreative pentru copii abandonați sau aflați în dificultate.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje pentru localizarea și stingerea incendiului, care s-a manifestat cu degajări mari de fum. ISU Alba a mobilizat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări și un echipaj de prim ajutor medical.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.