Echipaje de pompieri ale Detașamentului Orăștie au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Romos. S-a acționat cu 2 autospeciale de intervenție, iar la fața locului a fost direcționată și o ambulanță SMURD.

Imediat după sosirea la locul evenimentului, pompierii au localizat incendiul care se manifesta într-o camera a locuinței, fiind eliminat riscul ca flăcările să cuprindă întreaga casă. Incendiul, care a afectat o camera de aproximativ 20 metri pătrați, a fost lichidat de echipajele de stingere.
Din fericire, nu au fost victime, în urma incendiului rezultând doar pagube materiale.

Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a casei.
