Incendii de vegetație și pădure în județul Alba: Intervenții în desfășurare ale pompierilor

0

Pompierii din cadrul ISU Alba intervin pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată și litieră de pădure izbucnite în diferite localități ale județului. Situația la ora 16:30 indica patru focare active:


• Valea Mare, comuna Ceru Băcăinți – Intervin Detașamentul de pompieri Sebeș și Detașamentul Alba Iulia cu două autospeciale de stingere (ASAS), alături de personal SVSU și Ocolul Silvic.


• Albac, zona Bărăști – Secția de pompieri Câmpeni acționează cu o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC) și o ASAS, împreună cu personal silvic și SVSU.


• Dumbrava – Secția de pompieri Aiud intervine cu două autospeciale de stingere și personal SVSU.


• Câmpeni – Un incendiu de vegetație uscată este gestionat de Secția Câmpeni, care acționează cu o ASAS.

Actualizare ora 19:30

Forțele de intervenție au fost suplimentate, iar numărul incendiilor a crescut. Pompierii intervin în următoarele zone:
1. Valea Mare, Ceru Băcăinți – Detașamentele Sebeș și Alba Iulia intervin acum cu trei ASAS, sprijiniți de SVSU și Ocolul Silvic.
2. Albac – Bărăști – Situația rămâne neschimbată, cu Secția Câmpeni acționând cu un APIC și o ASAS.
3. Ocoliș – A fost semnalat un nou incendiu de pădure, unde intervin Secția Câmpeni și Detașamentul Turda cu două autospeciale, împreună cu SVSU.
4. Valea Lungă – Glogoveț – Un incendiu de pădure necesită intervenția Stației de pompieri Blaj cu o ASAS, sprijinită de SVSU, IPJ și Ocolul Silvic.

Echipele ISU Alba sunt în teren și acționează pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea fondului forestier. Revenim cu actualizări în funcție de evoluția situației.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top