Polițiștii din Ocna Mureș, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat în vârstă de 46 de ani din localitate.
Bărbatul este învinuit că a agresat-o pe iubita fratele lui, în timp ce se aflau în locuința femeii.
La data de 2 noiembrie 2023, în jurul orei 09,20, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 41 de ani, din Ocna Mureș, cu privire la faptul că a fost agresată de o rudă.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în timp ce se afla în curtea locuinței victimei, fratele concubinului său, un bărbat în vârstă de 46 de ani, ar fi devenit violent și i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri, fiind necesară acordarea de îngrijiri medicale.
Față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.