Acuma răsfoiți: opiniatransilvana

Actualitate

0

Presa românească traversează una dintre cele mai complicate perioade din existența sa. Viteza a înlocuit adesea rigoarea, zgomotul a luat locul analizei, iar interesul public a fost, nu de puține ori, sacrificat în favoarea intereselor de moment. În acest context, colaborarea dintre Civisnews și Opinia Transilvană nu este doar un parteneriat editorial, ci un gest de asumare și un pariu pe normalitate.

Social

0

România în pericol: Acționează acum sau vei regreta pe viață!
S-a terminat! Democrația românească a fost călcată în picioare. Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate abuziv, fără nicio dovadă clară, doar pentru a-l scoate din cursă pe omul care ar fi câștigat detașat – Călin Georgescu. Ce am făcut noi? Am privit neputincioși, am comentat pe rețelele de socializare și ne-am resemnat.

Eveniment

0

La Alba Iulia, Ziua Copilului ține…3 zile! Începând de mâine, 31 mai, până duminică, 2 iunie, între orele 09.00 și 19.00, Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia se transformă într-un loc magic, cu povești, jocuri și jucării, surprize dulci pentru copii. Toată lumea va fi la dispoziția celor mici, pe care îi invităm să se bucure de programul pregătit special pentru ei: Caravana cu jocuri – unde fiecare pici va fi liber să-și exprime talentul artistic; Cu copiii la povești – maraton de lectură și ateliere creative.

1 2 3 4