Acuma răsfoiți: opinia transilvana

Actualitate

0

La 35 de ani de la Revoluție, România continuă să fie scena unor strigăte disperate de libertate. Este o realitate crudă, un ecou amar al trecutului care refuză să devină istorie. Ne place să ne amăgim cu ideea că suntem o democrație consolidată, parte din Uniunea Europeană, cu drepturi garantate și perspective de viitor. În realitate, fiecare protest, fiecare scandare de pe străzile orașelor noastre arată că libertatea rămâne, pentru mulți, doar un ideal.

Actualitate

0

Romania, in acest moment crucial, pare sa se afunde mai adânc în propria-i apatie. Ultima șansă de a-și dovedi democrația s-a evaporat, iar veștile care vin dinspre instituțiile statului sunt tot mai clare: alegerile nu vor fi reluate, iar mecanismele care au condus la această stare de fapt nu vor ceda. Este ca un cerc vicios în care adevărul și corectitudinea sunt doar iluzii, iar cei care ar putea să schimbe ceva sunt prea puțini și prea dezorientați.

Actualitate

0

România este în fața unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria sa recentă: o lovitură de stat confirmată de raportul Comisiei de la Veneția. Președintele Klaus Iohannis a manipulat instituțiile statului, a convocat ilegal Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și a suspendat procesul electoral folosind o minciună grosolană despre presupuse atacuri cibernetice care ar fi compromis alegerile. În realitate, toate datele oficiale demontează această poveste, dezvăluind o operațiune de uzurpare a puterii, coordonată cu precizie.

Actualitate

0

În vâltoarea evenimentelor politice recente, devine din ce în ce mai clar că asupra lui Călin Georgescu se țese o rețea subtilă de strategii menite să-i fragilizeze poziția. Sistemul, abil în a crea aparențe și a dirija conflicte de fațadă, își schimbă tactica: nu mai încearcă să-l înfrunte direct, ci pregătește terenul pentru o capcană bine calculată.

1 17 18 19 20 21 175