Acuma răsfoiți: DSVSA Alba

Eveniment

0

Un număr de 655 de unităţi din industria alimentară şi de alimentaţie publică, din judeţul Alba, au fost autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor în primele 9 luni din anul 2021, între acestea aflându-se carmangerii, măcelării, restaurante, supermarketuri, unităţi de panificaţie, unități de fabricare a prăjiturilor şi sucurilor, puncte de vânzare mobile sau puncte gastronomice locale.

Eveniment

0

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) continuă și în acest an programul național de eradicare a rabiei, care are mai multe componente și se realizează inclusiv prin supraveghere activă – vânătoare, recoltare și testare – dar și prin supraveghere pasivă – testarea în privința rabiei a vulpilor/șacalilor, respectiv a altor animale găsite decedate.

Eveniment

0

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă și al cetățenilor în privința respectării tuturor măsurilor de prevenire a apariției gripei aviare pe teritoriul județului, prin aplicarea măsurilor de biosecuritate, respectarea deciziilor adoptate de către Centrul Național de Combatere a Bolilor și a regulilor generale de protecție.

1 3 4 5 6 7