Acuma răsfoiți: Craciun 2025

Social

0

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători din an, iar la fel ca și în cazul altor praznice românii păstrează o serie de tradiții, obiceiuri și suprestiții moștenite din străbuni pentru alungarea ghinionului și atragerea prosperității în casă. Pe 25 decembrie, toți creștinii cinstesc Nașterea Domnului Iisus Hristos, însă pregătirile încep mult mai devreme. Ajunul Crăciunului este o zi specială, încărcată de o serie de tradiții pe care majoritatea oamenilor, în special cei din mediul rural le respectă.

Actualitate

0

Decembrie a venit din nou. La fel ca în fiecare an. Doar că nu ne mai caută. Sau poate ne caută… și nu ne mai găsește.
Ninge rar, aproape deloc. Dar nu asta doare cel mai tare. Ceea ce lipsește nu cade din cer, ci din oameni.