Acuma răsfoiți: Constitutia Romaniei

Actualitate

0

Constituția României definește statul român, încă din articolul 1, ca stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, precum și separația și echilibrul puterilor în stat sunt valori supreme. Orice abatere sistematică de la aceste principii nu mai poate fi considerată un accident politic, ci un derapaj instituțional.

Social

0

În urma deciziei CCR de ieri, am tot auzit că încă se pune în discuţie clivajul dintre regimul parlamentar şi prezidenţial în Constituţia României.
Constituţia României are un pronunţat regim parlamentar pentru că însăşi Constituţia a fost făcută în Parlament. Ea nu a fost făcută de vreo gherilă revoluţionară sau de vreun caudillo al anilor 90.

Social

0

Neconstituţionalitatea OUG privind cumpărarea cartelelor pre-pray pe baza cărţii de identitate a fost declarată neconstituţională pe motive extrinseci, ce ţin de caracterul urgent, extraordinar şi de „reglementarea care nu poate fi amânată” a unei OUG (art. 115 (4) din Constituţie).