Agresorii cadrelor didactice riscă pededepse mai mari cu o treime decât în mod normal.
Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul de “Lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legatură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”.