INVITAT LA OPINIE – Andrei Nicolae Popa : Șomajul tehnic la stat nu este decât o scădere mascată a salariilor aparatului bugetar
Șomajul tehnic la stat nu este decât o scădere mascată a salariilor aparatului bugetar cu minim 25% și maxim până…
Șomajul tehnic la stat nu este decât o scădere mascată a salariilor aparatului bugetar cu minim 25% și maxim până…
Indiferent cărei categorii de persoane i se aplică tăierea, toate cele vizate se vor pensiona în masă anticipat, pentru a beneficia de legea mai favorabilă. Adică o să avem o hemoragie de criză de personal în acele ramuri. Şi ce personal? Păi cel mai calificat, mai experimentat, cu vechime, că ăla îndeplineşte şi condiţiile.
În urma deciziei CCR de ieri, am tot auzit că încă se pune în discuţie clivajul dintre regimul parlamentar şi prezidenţial în Constituţia României.
Constituţia României are un pronunţat regim parlamentar pentru că însăşi Constituţia a fost făcută în Parlament. Ea nu a fost făcută de vreo gherilă revoluţionară sau de vreun caudillo al anilor 90.
Neconstituţionalitatea OUG privind cumpărarea cartelelor pre-pray pe baza cărţii de identitate a fost declarată neconstituţională pe motive extrinseci, ce ţin de caracterul urgent, extraordinar şi de „reglementarea care nu poate fi amânată” a unei OUG (art. 115 (4) din Constituţie).
În ce constă acesta imposibilitate? În voinţa Parlamentului de a acorda votul de investitura pentru cel puţin două propuneri de candidaţi, într-un interval de 60 de zile.
CCR a decis ca înregistrările rezultate din mandatele privind activităţile specifice de culegere a informaţiilor (art. 14 din Legea 51/1991) sunt per se mijloace de probă nelegale.