Din seria ” Ieri la Timisoara, acum în toată țara”. Primarul Sectorului 2 din București, tun financiar pentru firmele PSD?

0

De aproape trei ani de zile, la Timișoara, am putut constata cu proprii noștri ochi ce a însemnat venirea la putere într-un oraș mare a primarilor din noul val, cei care pretindeau că salvează România. Din păcate, mai sunt unii din Timișoara care înca au capacitatea de a se mira că Fritz nu doar că este campionul național al primarilor useriști care iau decizii aberante i profund nocive pentru comunitatea locală pe care o conduc, dar și edilul timisorean care nu mai prididește să dea contracte firmelor abonate de ani de zile la banii Primăriei Timișoara. Și când credeam că asta e doar o boala locală, care îl afectează numai pe sus-numitul Fritz, iată ca vin tare din urmă și doi edili bucureșteni, evident, colegi de partid cu întaiul cetățean al Timișoarei.

Mai întâi, a fost Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, cea care, exact anul trecut, atunci când din 2 in 2 zile ne anunța pe facebook că se luptă cu „mafia pesedistă” și că a taiat contractele „firmelor de casă ale PSD” ,  atribuia cu mână largă și cu sufletul deschis un contract de aproape 100 de milioane de euro pentru servicii de amenajare şi întreţinere de spaţii verzi, unor asocieri de firme, toate apropiate de PSD.

Marele castigator era omul de afaceri Ion (cunoscut drept Jean) Olteanu, care a câștigat nu mai puțin de jumătate din contractul-mamut de 100 milioane de euro, prin firmele pe care le controlează direct sau prin interpuși. Împărţit în şase loturi, acordul cadru a fost încheiat cu mai multe asocieri de firme, unele dintre acestea abonate la contracte din bani publici cu primariile de sector din Bucuresti dar si cu Primaria Generala, de ani buni, inca din vremea lui Sorin Oprescu, pentru plantat de flori, cosirea gazonului sau săpare de şanţuri.

Unul dintre beneficiarii unei hălci consistente din acest contract este omul de afaceri Jean Olteanu, cunoscut ca ”omul de casă” al guvernărilor PSD și abonat de mai bine de un deceniu la contracte publice.  Acesta a primit, prin firmele pe care le controlează direct sau prin interpuși, sume de zeci de milioane de euro pentru administarea spațiilor verzi, în zeci de localități din țară. Însa contractele cele mai consistente ale acestui om, au venit de la primăriile de sector și de la Primăria Capitalei.

Și stați așa, că nu doar în 2022, doamna Armand, vajnica luptătoare din gura cu „corupții de la PSD si cu firmele lor” , ci primărița sectorului 1 a acordat tot firmelor lui Jean Olteanu și satelitilor lor contracte de sute de milioane de euro, ci a facut-o cu varf și indesat si in 2021, atunci când aceleași firme ale lui Olteanu au primit tot în jur de 100 milioane de euro n contracte pentru spațiile verzi. Bine, care spații verzi, căci și bucureștenii din sectorul 1 ca și  timisorenii, se scaldă într-o mizerie crâncenă.

Și pentru că ” a mânca” de la un singur sector al Bucuretiului, probabil dăuneaza grav sănătății firmelor despre care se spune ca sunt arondate PSD-ului, ce să vezi, iată că vine pe turnanta, cu un avânt puternic. în valoare de 1,5 miliarde lei, și edilul sectorului 2, useristul Radu Mihaiu, cel care   a pornit procedura pentru Licitația nr. CN1052614, publicată în SEAP la data de 02.03.2023, având ca obiect „întreținerea și amenajarea spațiilor verzi publice din sectorul 2 – București – 5 loturi: LOT 1 – întreținere si amenajare spatii verzi Zona 1; LOT 2 – întreținere si amenajare spatii verzi Zona 2; LOT 3 – întreținere si amenajare spatii verzi Zona 3; LOT 4 – întreținere si amenajare spatii verzi Zona 4; LOT 5 – întreținere si amenajare spatii verzi Zona 5″ – cod CPV: 77310000-6/ Amenajare si intretinere de spatii verzi (Rev.2).

Că a pornit-o nu-i nimic, asta, theoretic, ar fi minunat pentru locuitorii Sectorului 1 și nu doar pentru ei, problemă este că ÎNTREAGA procedura de licitatie se pare că a fost viciată, din start, chiar de către reprezentanții Primariei Sectorului 2, mai exact de către responsabilii cu licitațiile de la Administrația Domeniului Public Sector 2, institutie aflată în subordinea Primarului Sectorului 2. Asta pentru a fi clar și pentru a preveni apărări penibile de tipul „nu am știut ce făceau cei de la ADP”.

Despre ce e vorba de fapt, în ograda primarului Sectorului 2?! În data de 04.04.2023, ora 13:00, a fost publicat in SEAP răspunsul consolidat la solicitarile de clarificări nr.CN1052614/00036 (nr.înregistrare ADP S2_12633/03.04.2023) de tip arhiva rar, ce conține, în format editabil, și Centralizatoarele cu cantitățile de lucrări pentru fiecare Lot (Anexa 1, Anexa 2, Anexa 3, Anexa 4, Anexa 5), anexe la Caietul de sarcini.

Ce este însa cel mai grav în acest raspuns al celor de la ADP Sector 2, instituție aflată în subordinea Primariei Sectorului 2, este la raspunsul privitor la LOT 5, acolo, unde au fost incluse și preturile unitare pentru toate activitățile/operațiile ce urmează a fi executate. Aceasta neregulă  din curtea primarului userist  Radu Mihaiu, s-a întâmplat în data de 03.04.2023. Credeți că în data de 11.04.2023,  s-a luat vreo măsură măcar, așa cum era firesc?! Nici vorbă!

Și presa a trimis o solicitare de răspuns referitoare la acest subiect, solicitare de presă, la care au fost atașate și dovezile scrise, așa cum apar ele în SEAP. Primarul Radu Mihaiu nu doar că nu a catadicsit să răspundă solicitarilor de presă, dar nici nu a binevoit să ia masurile ce se impun. De ce nu a facut-o?! Ei bine, dacă ne aruncăm un ochi pe lista cu participanții la această  licitatie, vom avea supriza să constantăm că sunt aceleași firme pe care, Clotilde Armand, colega primariță de la Sectorul 1, a domnului Mihaiu, le-a fericit cu contracte în valoare de peste 200 milioane de euro, în numai doi ani. Da, aceleasi „firme pesediste”, asa cum spun domnii si doamnele primari de la USR. Pentru a le improspata putin memoria useriștilor și apărătorilor fanatici ai acestora, publicăm cateva link-uri cu articole din anii trecuti, din presa centrală, care certifică cele scrise de noi:

https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/contracte-de-zeci-de-milioane-de-euro-pentru-un-apropiat-al-fratilor-lui-hayssam-710570.html

Primarul USR Radu Mihaiu, este dator să răspundă presei și opiniei publice, de ce nu ia de îndată măsurile corective necesare, în vederea aplicarii corecte a procedurii de atribuire a acestei licitatii uriase pentru spatiile verzi din Sectorul 2, având în vedere că  ÎNTREAGA procedura a licitatiei pare grav  viciată chiar de către reprezentanții ADP SECTOR 2, instituție aflată în subordinea Primăriei Sector 2 și a primarului? Îi reamintim primarului Radu Mihaiu ca aceste vicii procedurale descrise anterior pare că sunt extrem de grave și ar fi de natură să încalce principiile și normele legale și de ordine publică, așa cum sunt ele reglementate în legea achizițiilor publice, sancțiunea fiind nulitatea absolută, întrucat ar fi profund vătămat interesul public.

Va fi extrem de interesant de urmărit această speță ( pe alocuri, pare penală) întrucat, în cazul în care primarul userist al Sectorului 2 nu va lua măsurile necesare pentru a suspenda sau anula această licitație, noi, cei din presă, dar mai ales opinia publică, vom fi perfect îndreptățiți să tragem  concluzia că această licitație a fost pregatită și trucată pentru a fi servită pe tav unei asocieri de firme din care fac parte omniprezentele Cris Garden SRL Garden Grup SRL și derivatele lor, firme recunoscute ca fiind firmele de casa ale PSD, dupa cum am aratat si mai sus.

Rămâne de văzut dacă macar unul din primarii USR din România, membru al partidului autointitulat al transparenței decizionale și a cheltuirii corecte a banului public, nu va îngădui ca o licitație uriașă, din unitatea administrativ teritorială pe care o conduce, să fie atribuită, adică servită pe tavă, cu rezultatul viciat de nereguli grave, unor firme pesediste, veșnic abonate la contractele din bani publici.

Noi, personal, am fi mirați dacă s-ar întâmpla ca primarul Sectorului 2 să ia măsurile ce se impun, pentru că, ne amintim faptul că, in campania electorala din 2020, Radu Mihaiu tuna și fulgera la adresa firmei de salubrizare Supercom și a managerilor acestora pe care ii acuza ca „sunt pesedisti și corupti”. Acum, useristul Mihaiu lucrează bine merci cu ei, iar Supercom nu mai e nici „firma pesedistă și nici corupt”.

Antecedentele primarilor Fritz, Clotilde Armand sau Nicusor Dan, mari luptatori din gura și pe facebook cu „mafia pesedistă” , nu sunt de bun augur nici pentru edilul Sectorului 2 al Capitalei, și cel puțin până în aceste momente, la cum s-au aranjat „astrele” la această  licitatie de la Sectorul 2 din București, pare că și acesta nu va fi altceva decât un „salvator” de mucava al Capitalei care, în realitate, nu mai contenește să atribuie, pe bandă rulantă, contracte uriașe acelorași firmele de casă ale PSD-ului.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top