Declarația sau adeverința la control: 566 de persoane aflate în carantină și 202 persoane aflate în izolare, verificate de polițiști. Amendă pentru o persoană care nu a respectat măsura carantinei obligatorii la domiciliu

0

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Alba.

Pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei cu coronavirus, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale.

Un bărbat din comună Sâncel, a fost amendat de polițiști cu 1000 lei, pentru nerespectarea măsurii carantinării obligatorie la domiciliu, după ce s – a întors din străinătate.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În contextul prelungirii stării de alertă, acțiunile organizate de polițiștii din Alba, în sistem integrat, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19, au continuat.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 566 de persoane aflate în carantină, 202 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 327 de persoane. Alte 36 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 18 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 33 de terase, restaurante, fastfood-uri și 67 de mijloace de transport, din care 8 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 17 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

De exemplu, polițiștii din Sâncel au depistat un bărbat de 53 de ani, din comună, care nu a respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din străinătate.

Bărbatul fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor art. 65 din Legea 55/2020.

Având în vedere că virusul este în continuare prezent, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta.

Reamintim că o serie de măsuri de prevenire a răspândirii acestuia sunt în continuare valabile, printre acestea fiind și restricția organizării și participării la evenimente private, limitarea programului operatorilor economici, dar și purtarea măștii în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

Acțiunile de control vor continua.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top