Cod galben de ploi, vijelii și grindină în județul Alba, până duminică seara

0

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 28 de județe din țară, valabilă astăzi, până la ora 21:00.

În intervalul menționat în Maramureș, Transilvania și în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat grindină.

Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Județele afectate sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Sălaj, Bistrița Nădăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița. Prahova și Buzău. 

Și hidrologii au emis un cod galben pe râurile din bazinul hidrografic al județului Alba: Arieș și Mureș, și ai afluenților acestora.

Potrivit reprezentanților din cadrul Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale cu creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, în perioada luni, 25 aprilie, ora 11.00 – 26 aprilie, ora 12.00.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top