Cântăreţul, compozitorul, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar și fost diplomat, Victor Socaciu, a încetat luni, din viață, la vârsta de 68 de ani, într – un spital din București.
Fostul mare artist, era internat în spital, de o lună de zile.
În aprilie 2021, Victor Socaciu, a fost infectat cu COVID – 19, cântărețul suferea și de alte boli.
În 2009, Victor Socaciu, a suferit un transplant renal, fiind acuzat atunci că a sărit peste rând.
Cine a fost Victor Socaciu
Victor Socaciu s – a născut în 14 ianuarie 1953, la Braşov, și a început să cânte cu grupul Zodiac, când se afla încă în şcoală.
Primul concert susţinut cu trupa a avut loc în 1970. A urmat cursuri de chitară clasică la Şcoala populară de artă, iar în 1978, a absolvit Facultatea de Electromecanică.
În 1974, a debutat în Cenaclul Flacăra, iar anul următor, la radio, cu piesa „Nălucile amintirilor”, apoi, în 1976, la televiziune, cu „Oltule”. Debutul discografic a venit în 1981 – „Roata”. Acestuia i-au urmat 12 albume şi compilaţii.
A compus muzică pentru spectacole de teatru, la Braşov şi Târgu Mureş, iar din 1991, a pus bazele concursului folk „Om Bun”, scrie News.ro.
A participat în mai multe rânduri la festivalul de la Mamaia şi a susţinut turnee în URSS, China, Germania, dar şi SUA şi Anglia.
În perioada 1997 – 1999, a realizat şi produs emisiuni la TVR şi Naţional TV.
A fost deputat în Parlamentul României, în legislatura 2008 – 2012, ales pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator.
Premiul de onoare pentru întreaga activitate în slujba cântecului românesc oferit de Ministerul Culturii i-a revenit în 2002. Preşedintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Victor Socaciu, pe 10 decembrie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, „pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, pentru promovarea civilizaţiei şi istoriei româneşti”.
La finalul lunii martie, el a participat la festivalul „Om Bun”, a cărui a 30-a ediţie a avut loc, în mare parte, online.
Victor Socaciu este cunoscut și ca compozitorul imnurilor echipelor de fotbal FC Argeș și Rapid București – ²Glasul roților de tren², în iunie 1980.




