Situația politică înainte de masacru
Revoluția de la 1848, cunoscută în epocă ca revoluția pașoptistă sau „primăvara popoarelor”, începută în Italia și apoi în Franța, a cuprins treptat și spațiul românesc.
Revoluția română de la 1848 a fost unul din evenimentele cruciale ale istoriei
Naționale, importanța ei fiind imensă pe mai multe planuri: social, economic, religios. În ideile şi înfăptuirea ei găsim începuturile democrației româneşti, bazele procesului de modernizare care a culminat cu organizarea socială şi politică, cu desăvârşirea unității statale din 1918.
De aceea românii au văzut în Revoluția pașoptistă posibilitatea eliberării de sub jugul străin și a înfăptuirii Unirii atât de mult sperată.
Revoluția pașoptistă a debutat în Moldova apoi în Țara Românească, care se aflau între protectoratul rusesc și suzeranitate otomană. Ambele mișcări revoluționare au fost înăbușite
Aceasta a continuat în Transilvania, care era parte a Imperiului Habsburgic, având un caracter preponderent național.
Ungurii ignoră drepturile românilor, croaților, sașilor și secuilor și luptă pentru un stat național maghiar care să cuprindă și aceste popoare. În acest context, românii aveau să rămână în continuare în afara legii, cu statutul de tolerați. De aceea, mai mulți intelectuali români printre care Aron Pumnul și Simion Bărnuțiu redactează manifeste care devin documente programatice. La sfârșitul lui martie și pe toată durata lunii aprilie 1848 liderii politici Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al. Papiu-Ilarian și Ioan Buteanu organizează acțiuni care au ca scop respingerea intenţiilor de anexare a Transilvaniei la Ungaria, dar și recunoașterea națiunii române din Transilvania de către autorităţile maghiare.
Pe de altă parte se duce o luptă pentru unirea cu țara.
Dieta de la Cluj din 17- 29 mai 1848, votează în 18 mai unirea Transilvaniei cu Ungaria, decizie promulgată de împărat în 29 mai 1848.
A Treia Adunare de la Blaj din 3 septembrie 1848, și o adunare populară la Orlat în 28 septembrie. La Orlat se hotărăşte înarmarea populației românești pentru apărare, iar la Blaj se redactează un „Memoriu al poporului român din Transilvania” care stabilea detașarea românilor de revoluția maghiară și apropierea de Viena cu scopul unirii politice a tuturor românilor din imperiu.
Locuitorii din Mihalț alături de cei din Obreja, decid să participe la Adunarea de la Blaj, alături de compatrioții lor, dar autorităţile locale maghiare, încearcă să îi oprească.
Locuitorii din Mihalț au înlesnit trecerea prin apropierea comunei, a oamenilor lui Avram Iancu, care se îndreptau spre Adunarea de la Blaj.
Locuitorii din Mihalț alături de cei din Obreja, decid să participe la Adunarea de la Blaj, alături de compatrioții lor, dar autorităţile locale maghiare, încearcă să îi oprească.
Aceștia au înlesnit trecerea prin apropierea comunei, a oamenilor lui Avram Iancu, care se îndreptau spre Adunarea de la Blaj.
Oamenii nu mai participă la muncile obligatorii, pe care trebuia să le presteze la curțile sau pe pământurile nobilor, iar autorităţile locale fiind depășite de evenimente, cer ajutorul gărzilor maghiare din Aiud.
Izbucnirea conflictului
Motivul măcelului a pornit de la o palmă de teren lăsată de râul Târnava în partea de lângă sat, în urma erodării unei suprafețe de teren, pe malul drept de pe moşia baronului Eszterházy.
Prundul din mijlocul Târnavei a fost revendicat de baron, având loc mai multe procese la Comitat pe care le-a câştigat, fapt care stârneşte nemulțumirea
Sătenilor. Aceştia au scos vitele la păscut în acel loc. Acest conflict pe care justiția dorea să-l rezolve în favoarea baronului Eszterhazy, a provocat măcelul.
Mihălțenii au fost somați să nu mai pască vitele în acel loc dar aceştia au refuzat iar baronul a făcut apel la comitele Miklós Bánffy, căruia în 1784, în timpul răscoalei lui Horea, mihălțenii i-au prădat curtea de la Secăşel, sat în apropierea localității Mihalț. Acesta cere aprobarea guvernatorului Transilvaniei să intervină cu forța pentru a-i aduce la ascultare pe locuitorii din Mihalț.
Desfășurarea conflictului
La vestea că autoritățile de la Aiud, însoțite de o companie de secui din regimentul Háromszék, 100 la număr, i-au făcut pe mihălțeni să tragă la malul lor podul plutitor de pe Mureş şi Târnava.
Ajunşi acolo, armata a poposit multe ore, somându-i pe țărani, să aducă pe linia de plutire podurile, lucru care nu s – a întâmplat.
Armata secuiască a trecut pe la Coșlariu, cu destinația finală Mihalț. În sat clopotul bisericii a fost tras ²într -o dungă², dându – se astfel, semnalul de alarmă și de mobilizare a oamenilor pentru luptă. În numai câteva ore, sute de locuitori din Mihalț și din satele vecine Obreja, Cisteiu și Crăciunel, înarmați cu furci, topoare, coase și chiar puști de vânătoare, au adoptat un dispozitiv de apărare la periferia satului.
În după – amiaza zilei de 2 iunie, cele două companii de secui, cu ofițeri în frunte, însoțite de prefectul maghiar Banffy Mikloș, au adresat un ultimatum locuitorilor din Mihalț, intrarea secuilor în sat, pentru restabilirea ordinii. Și să fie de acord cu Unirea cu Ungaria.
Mihalțenii au refuzat condițiile ultimatumului, motiv pentru care ofițerul comandant a ordonat să fie trase şapte salve, murind peste treizeci de oameni şi peste cincizeci, răniți grav.
Cei răniți grav, au fost abandonați pe câmpul de luptă, în lanurile de grâu, unde au murit ulterior. Alți participanți la luptă, și -au găsit sfârșitul înecați în râul Târnava.
Supraviețuitorii au fost arestați de autoritățile maghiare locale, și întemnițați în închisoarea Aiudului apoi eliberați de luptătorii din legiunile lui Avram Iancu şi Ioan Axente Sever, din care făceau parte şi mihălțenii. Documentele maghiare afirmă că a murit un soldat şi doisprezece săteni. A fost întrunită o comisie din care românii au fost excluşi pentru a concluziona cele întâmplate la Mihalț. Rezultatul ei a fost cel așteptat, mihălțenii au fost vinovați de cele întâmplate.
Vestea celor întâmplate la Mihalț, a ajuns și la urechile lui Avram Iancu, aflat în acel moment la Sibiu, iar „Crăișorul Munților” a rostit o frază care peste timp a rămas una legendară: „Mihalțule, Mihalțule botez de sânge. Cu mult sânge de duşman te voi răsplăti!”.
Avram Iancu a dorit să răzbune evenimentele întâmplate la Mihalț, dar a fost oprit din acțiunea sa, de Bărnuțiu şi Barițiu, care au fost de părere că răspunsul cu violență ar putea duce la alte victime.
Urmările
La o zi după bătălia sângeroasă de la Mihalț, încă mai zăceau oameni morți prin semănături ori înecați în râul Târnava.
Femeile ale căror bărbați au murit în bătălia dintre țărani și armatele maghiare, împreună cu copiii orfani s-au mutat în pădurile de la marginea satului de frica secuilor.
