Bucătărie de vară distrusă de flăcări, în Războieni- Cetate

0

O bucătărie de vară a fost distrusă de flăcări, joi seară, în localitatea Războieni- Cetate.

Pentru localizarea și stingerea incendiului, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Aiud în cooperare cu SVSU Ocna Mureș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Incendiul a fost anunțat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreaga anexă gospodărească (bucătărie de vară), au transmis reprezentanții ISU Alba.

Pompierii aflați la fața locului, au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în limitele găsite, ne mai fiind pericol de propagare al acestuia la o locuință și mai multe anexe aflate în proximitate.

Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top