Polițiștii din municipiul Sebeș, au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comună Doștat, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt.
Bărbatul ar fi intrat în mai multe rânduri în incinta școlii din comună, care se afla în reabilitare, de unde a sustras mai multe tipuri de materiale de construcții.
La data de 18 ianuarie 2021, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș l-au reținut pe un bărbat de 52 de ani, din comună Doștat care este bănuit de săvârșirea unui furt, faptă reclamată poliției în după amiaza aceleiași zile, de către reprezentantul unei firme de construcții care efectuează lucrări de reabilitare a unei școli din comună Doștat.
Se pare că în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, perioadă în care firma de construcții nu a efectuat lucrări, bărbatul ar fi sustras, pe timp de noapte, 20 de baxuri de polistiren, 5 popi metalici dar și alte materiale folosite pe șantier, a căror valoare a fost estimată de păgubit la 8.700 de lei.
Bunurile sustrase au fost recuperate, aproape integral și vor fi restituite societății păgubite. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.