Bărbat din Roșia Montană, reținut de polițiști, pentru violență în familie

0

Un bărbat din comuna Roșia Montană, a fost reținut miercuri de către polițiști din Abrud, pentru următoarele 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

Aflat sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul și – a agresat fizic concubină, cu care locuia în casă.

La data de 9 iunie 2021, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 38 de ani, din comuna Roșia Montană, cu privire la faptul că a fost agresată de concubin. Polițiștii s-au deplasat la locuința celor doi, iar din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, și-ar fi lovit partenera, cu palmele, peste față.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar, în urma interpretării rezultatelor, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie de concubina sa.

Ulterior, față de acesta, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în cursul zile de azi, 10 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top