Bărbat din Aiud, cercetat pentru furt calificat. A furat mai multe scule dintr-o casă

0

Polițiștii din Aiud, au prins în flagrant, un bărbat din municipiu, care avea asupra sa, mai multe scule furate dintr-o casă.

Bărbatul se va alege cu dosar penal pentru furt calificat.

În dimineața zilei de 6 aprilie 2022, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud, constituită din polițiști și jandarmi, a depistat un bărbat de 43 de ani, din Aiud, care avea asupra sa mai multe scule electrice care s-au dovedit a fi furate.

Din primele cercetări, a rezultat că, în noaptea de 05/06 aprilie 2022, bărbatul ar fi pătruns în curtea unui imobil, aflat în reparație și ar fi sustras un polizor, o bormașină și alte scule, cu o valoare totală de 600 de lei. Prejudiciul a fost restituit păgubitului, iar față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top