Polițiștii din structura de investigații criminale din municipiul Hunedoara au depistat un bărbat de 36 ani condamnat la o măsură privativă de libertate, sub aspectul săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Pe numele bărbatului domiciliat în municipiul Hunedoara, Judecătoria Hunedoara a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la o pedeapsă în regim de detenție pentru o perioadă de 3 ani.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, în perioada iulie – august 2024, acesta a comis mai multe furturi (opt acte materiale) din locuințe și societăți comerciale.
Prejudiciul cauzat (sub formă de bunuri și sume de bani) se ridică la aproximativ 16.000 de lei, circa 80 la sută fiind recuperat de polițiști.
În urma cercetărilor și acțiunilor de verificare, bărbatul a fost identificat în cursul zilei de ieri, 16 iulie a.c., pe raza municipiului Hunedoara.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.
La nivelul județului Hunedoara, polițiștii au pus în aplicare 55 de mandate/sentințe penale care privesc pedepse privative de libertate.