Încă o tabără din județul Alba, amendată de inspectorii DSP Alba
Încă o tabără școlară din județul Alba, a fost amendată de către inspectorii DSP Alba.
Încă o tabără școlară din județul Alba, a fost amendată de către inspectorii DSP Alba.
Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, propune ca exponat al lunii august, o fotografie alb – negru în care este prezentată Piața Mică și Gimnaziul Evanghelic C.A. din Sebeş, realizată în anul 1929, de fotograful Viktor Carl Cloos.
Luni, a fost turnat primul strat de covor asfaltic pe drumul județean care face legătura între comună Mihalț (haltă) și localitățile Zărieș și Pețelca.
Primul jucător care a părăsit FCSB – ul după venirea lui Edi Iordănescu, la cârma echipei, este cea a lui Olimpiu Moruțan.
Fostul antrenor al celor de la FCSB, Bogdan Andone, s – a întâlnit cu reprezentanții municipalității din Aiud, în vederea unor discuții, în privința investițiilor pe care tehnicianul, vrea să le facă în sportul din orașul său natal.
Un tânăr de 23 de ani din municipiul Blaj a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind acuzat de tâlhărie calificată.
Polițiștii din orașul Teiuș, au întocmit două dosare penale pentru violență în familie, pe numele a doi bărbați din localitate.
Pe numele unui bărbat în vârstă de 20 de ani, din municipiul Alba, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violenţă în familie.
La doar două săptămâni după victoria în openul internaţional de seniori de la Piteşti, marea speranţă a şahului juvenil românesc, Andrei Negrean, a obţinut un alt succes de prestigiu.
Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba, au intervenit luni, pentru salvarea și aducerea unui turist din Ungaria.