Amenzi și 30 metri cubi de material lemnos confiscat, în urma unor controale efectuate de Garda Forestieră Alba și polițiști

0

Polițiștii albaiulieni alături cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere și jandarmi, au efectuat miercuri, controale pentru verificarea legalității exploatării materialului lemnos.

În urma controalelor desfășurate de oamenii legii alături de lucrătorii silvici, au fost aplicate 146 sancțiuni pentru contravenții silvice, iar o cantitate de 30 metri cubi de material lemnos a fost confiscată.

Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere, jandarmi și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au efectuat 41 de controale pentru verificarea legalității exploatării materialului lemnos.

La data de 11 mai 2022, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și lucrători din cadrul ocoalelor silvice au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.

Astfel, au fost efectuate 41 de controale, din care 30 la mijloacele de transport material lemnos, 4 în fondul forestier, iar 7 controale au fost efectuate pe linia provenienței, depozitării și valorificării materialului lemnos.

Au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale, din care 7 în baza Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a fost confiscată cantitatea de 30 de metri cubi de material lemnos.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top