Adăpostul pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, va avea 18 boxe noi

0

Autoritățile locale din Alba, vor demara lucrări de extindere la adăpostul pentru câini fără stăpân din municipiu.

La finalul lucrărilor de extindere, adăpostul pentru patrupede, va beneficia de 18 boxe noi, investiția totală de 50.000 lei, fiind suportată din bugetul local.

„Sunt în desfășurare lucrările de extindere a Adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului. Adăpostul este deținut și administrat de Primăria Alba Iulia și în acest moment aici se află un număr de 83 câini fără stăpân.

Printr-o investiție de 50.000 lei din bugetul local vor fi realizate încă 18 boxe noi pentru a evita aglomerarea celor deja existente. Acestea vor fi construite din structură metalică amplasate pe platformă betonată.

Trebuie să remarc excelentul parteneriat pe care îl avem cu Asociația “Prietenii lui Azor” care va asigura dotarea boxelor cu cuști pentru câini. În anul 2021, din cei 289 de câini preluați de pe domeniul public, 80% dintre aceștia și-au găsit sau și-au regăsit căminul, lucru datorat în foarte mare măsură voluntarilor din asociațiile de protecție a animalelor cu care colaborăm”, a scris viceprimarul Marius Filimon, prin intermediul paginii de socializare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top