Accident de circulație, produs de un bărbat din județul Brașov

0

Un accident de circulație, a avut loc miercuri seară, pe Drumul Național 1, între Teiuș și Aiud.

În urma accidentului rutier, în care au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune față – spate, iar două persoane au fost rănite ușor.

La data de 24 noiembrie 2021, în jurul orei 17,30, pe Drumul Național 1, la kilometrul 407+200 de metri, între Teiuș și Aiud, un bărbat de 46 de ani, din comuna Cristian, județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și era condus de un bărbat de 31 de ani, din Aiud.

În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism și un bărbat de 33 de ani, pasager în același autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top