Poliția Locală din Alba Iulia caută un tânăr, care în noaptea de Crăciun, a distrus plăcuța descriptivă de lângă Monumentul Unirii din municipiu.
Fapta a fost surprinsă de către camerele de supraveghere, iar acum tânărul este căutat pentru a plăti pentru plăti stricăciunile.
“Persoana din imagine a distrus, în noaptea de Crăciun, plăcuța descriptivă de lângă Monumentul Unirii.
Un bun făcut țăndări de cineva care înțelege să trateze cu „pumnul” ceva care aparține, până la urmă, orașului.
Îl anunț pe făptaș că Poliția Locală este în posesia înregistrării de pe o cameră de supraveghere din zonă și că, în scurt timp, va avea de suportat rigorile legii, inclusiv plata stricăciunilor”, a transmis viceprimarul Emil Popescu, prin intermediul paginii de socializare.