Controale în domeniul silvic: sancțiuni de peste 33.000 de lei și lemn confiscat de peste 150.000 de lei

0

În perioada 30 septembrie – 9 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat activități de control privind modul de exploatare, transport și comercializare a materialului lemnos.

Verificările au fost efectuate de polițiști pe raza comunelor Dobra și Cerbăl, au beneficiat de sprijinul a doi specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, și au vizat respectarea legislației specifice de către operatorii economici din domeniu.

În urma acțiunilor întreprinse, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și s-a dispus a 480,664 mc de de material lemnos, cu o valoare estimată de peste 153.410 de lei.
De asemenea, polițiștii au constat două infracțiuni silvice, respectiv tăiere fără drept și furt de arbori, fapte care au vizat 286 de arbori, cu un volum total de 330,395 mc și un prejudiciu estimat la peste 152.755 de lei.

Printre neregulile identificate s-au numărat abateri privind modul de exploatare, trasabilitatea și gestionarea materialului lemnos, inclusiv expedierea lemnului fără proveniență legală.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, polițiștii IPJ Hunedoara reafirmând angajamentul instituției de a preveni și combate ferm infracționalitatea în domeniul silvic, pentru protejarea fondului forestier și a mediului înconjurător.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top