La data de 18 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de doi tineri, de21 și 20 de ani, ambii din localitatea Tinca, județul Bihor și față de un alt tânăr, de 21 de ani, din localitatea Oșorhei, județul Bihor, cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a rezultat că, la data de 16 martie a.c., în intervalul orar 01.30 – 03.00, cei trei ar fi rupt bușonul de la rezervorul unui autocamion, parcat în fața unui imobil din localitatea Tinca și ar fi sustras 100 de litri de combustibil.
De asemenea, la data de 18 martie a.c., în intervalul orar 01.00 – 02.00, tânărul de 21 de ani, din localitatea Tinca, ar fi sustras 150 de litri de combustibil din rezervorul aceluiași autocamion, parcat în aceeași locație.
Prejudiciul total, cauzat astfel, a fost estimat la peste 3.000 de lei.
Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, în vederea recuperării prejudiciului și pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.