Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa a semnat vineri, pentru construirea unei parcări supraetajate cu aproape 171 de locuri, în zona Spitalului Județean de Urgență Alba.
Viitoarea parcare va fi construită de către municipalitatea locală , în zona fostului bloc de locuințe „Turturica”, construcție care urmează să fie demolată.
Anunțul a fost făcut de către primarul Gabriel Pleșa, prin intermediul paginii de socializare.
Am semnat astăzi contractul pentru serviciile de proiectare, verificare și asistență tehnică, dar și execuție a lucrărilor privind desființarea construcției aferente blocului G2 de pe strada Arnsberg și construirea, inclusiv amenajarea, unei parcări publice.
Blocul de locuințe G2, cu regim de înălțime P+4E și o suprafața utilă de 11,34 mp/locuință, construit în anul 1972 cu funcțiunea inițială de clădire provizorie de organizare de șantier și aflat într-o stare avansată de degradare, neconformă cu prevederile actuale din domeniul construcțiilor, va fi desființat, în locul lui Primăria Alba Iulia urmând să edifice o nouă clădire, cu funcțiunea de parcare publică.
Va fi construită o parcare supraetajată, cu un regim de înălțime P+2E și o capacitate de 144 locuri în interior + 27 locuri la exterior, care va fi dotată cu stații de încărcare pentru vehiculele electrice și un punct de închiriere a bicicletelor în sistem ”bike sharing”, iar terasa clădirii va fi amenajată cu spații verzi și loc de joacă pentru copii. Termenul de prestare a serviciilor și de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor, care vor avea o garanție de 60 luni.
• Executanți: asocierea SC Lincoln Plus SRL – SC Secret Art SRL.
• Valoare totală contract: 11.734.486 lei, fără TVA, din care:
– Valoarea serviciilor de proiectare, verificare tehnică de calitate a PT și detalii de execuție: 201.900 lei;
– Execuție lucrări: 11.527.586 lei;
– Servicii de asistență tehnică: 5.000 lei.
Vom avea un edificiu public extrem de necesar, care va deservi o zonă foarte aglomerată a municipiului, respectiv proximitatea Spitalului Județean de Urgență. Nu va fi doar o parcare, va fi un spațiu perfect integrat în cartier, prietenos cu locuitorii săi și cu mediul. Municipiul aștepta de mult acest lucru”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.



