Creștinii ortodocşi, cât și cei catolici, sărbătoresc astăzi, momentul Intrării în Biserică a Maicii Domnului.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, este considerată și Sărbătoarea Luminii, o zi în care credincioșii sunt îndemnați la bunătate și credință, dar este și o zi în care se consideră că, atunci când cerurile se deschid, cele mai importante dorințe ale oamenilor se împlinesc.
Sărbătoarea aminteşte de momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de trei ani, a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.
În popor, aceasta poartă numele de Vovidenie sau Ovedenie.
Conform tradiţiei, părinţii Maicii Domnului, Sfinţii Ioachim şi Ana, lipsiţi de copii (în Galileea acelor timpuri era consiterat un păcat să nu ai copii), dar foarte credincioşi, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască bucuria de a fi părinţi, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu şi îl vor închina Lui.
Ascultând rugăminţile celor doi, un înger le vesteşte la scurtă vreme că vor avea o fată, pe care o vor numi Maria.
Sfinţii Părinţi şi-au respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu, astfel că la trei ani de la naşterea Maicii Domnului, au parcurs timp de trei zile drumul de la Nazaret şi au dus-o pe fiica lor la templul evreiesc din Ierusalim.
În acea zi, Sfinţii părinţi au chemat rudeniile din Nazaret care s-o însoţească pe Maria la Templu. Pentru acest eveniment, Ioachim și Ana au îmbrăcat-o pe Maria în haine de sărbătoare şi au pregătit multe făclii.
Când a ajuns în fața treptelor Templului din Ierusalim, micuța Maria le-a urcat singură, ca o persoană matură care cunoștea drumul pe care trebuia să meargă.
A fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tătăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, camera sfântă, în care nicio femeie și nici un preot n-au avut voie să pășească, ci doar arhiereul, o dată pe an.
Camera sfântă era loc de rugăciune pentru Maria, iar celelalte fecioare care, de asemenea, erau aduse pentru închinare în Biserica Domnului până la împlinirea vârstei de 15 ani, primeau loc de rugăciune, conform mărturiei Sfântului Chiril al Alexandriei şi a lui Grigorie de Nissa, între biserică şi altar.
Maria a trăit şi a slujit, în Templu, ca fecioară, până la încredinţarea ei Sfântului Iosif, la vârsta de 15 ani.
Documentele vremii relatează că, în vremea aceea, la Templul din Ierusalim exista o şcoală pentru fete, în care erau primite cele care au împlinit vârsta de 3 ani şi aveau dreptul să rămână în sfântul lăcaş până la vârsta de 15 ani.
Pe parcursul acestor ani, fetele învăţau rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi numeroase activităţi practice printre care păstrarea curăţeniei în Templu, cusutul, întreţinerea veşmintelor care erau folosite de Marele Arhiereu, de preoţi şi de leviţi – diaconii din Vechiul Testament.
De educația acestor eleve se ocupau văduve evlavioase, dornice să-şi petreacă restul zilelor în Templu, rostind și ele rugăciuni, păstrând ascultarea şi desăvârşita smerenie.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată cea mai nouă sărbătoare dedicată Maicii lui Dumnezeu, luând naştere în secolul al VI-lea, la 20 noiembrie 543, când împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria „cea nouă”, şi conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi pe Sfânta Fecioară Maria.
Este de menţionat faptul că dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului, doar „Bunavestire” are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfânta Scriptură (Luca I, 26-38), iar despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu dau informaţii, datele existente provenind din Sfânta Tradiţie şi din evangheliile apocrife.
În Apus, sărbătoarea a fost adoptată de Papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima dată în anul 1374, la Avignon.
În calendarul ortodox, sărbătoarea este marcată cu cruce roşie şi, fiindcă ne aflăm în Postul Naşterii Domnului, este zi de dezlegare la peşte.
În popor, este considerată o zi magică. Se fac previziuni importante referitoare la oameni şi la vreme. Astfel, conform tradiţiei populare, dacă ziua Intrării Maicii Domnului va fi înnorată, peste an vor fi epidemii. Dacă va ninge, vom avea parte de o iarnă grea. Atunci când în ziua praznicului este soare se spune că va urma o vară secetoasă.
De asemenea, se spune că este bine ca fiecare credincios să aprindă candela, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. Tradiția spune că atunci când se împlinește acest ritual în viaţa copiilor din familia respectivă va apărea norocul.
În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare. În memoria acestora se împart fructe și lumânări albe. În mediul rural, se păstrează tradiția ca femeile să dea de pomană ”lumina de veci”. Există convingerea că lumânarea dată de pomană în această zi de sufletul morţilor, mai ales pentru cei morţi fără lumânare, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
În zonele rurale, se împlineşte un ritual care, spun credincioşii, alungă bolile: în fiecare gospodărie, la icoana Maicii Domnului se pune un vas cu apă proaspătă şi se aprinde o lumânare. Consumată dimineaţa, apa respectivă este un remediu pentru boli.
Conform crestinorodox.ro, deoarece se crede că strigoii circulă fără opreliște, se ung cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra și cuptorul care comunică, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecția vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzice orice activitate legată de prelucrarea lânii și pieilor de animale.
Ortodocşii cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Se spune că toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate şi bucurii.
