La nivelul județului Alba, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Sănătate Publică, s-au înregistrat 145 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.
Numărul total al persoanelor infectate cu COVID 19, a ajuns în Alba, la 17725 cazuri.
Dintre acestea, un total de 15781 persoane au fost declarate vindecate.
Din păcate un număr de 480 persoane, au pierdut lupta cu coronavirusul.
Marți, în Alba au fost prelucrate 604 probe (215 probe la SJU ALBA și 389 la DSP).
Numărul total de teste efectuate în judeţ, a ajuns la 183.881.