Fă o schimbare în viața ta, alege un partener pe măsură

1

IMG_3211SC Verbiță SRL Arad,  face angajări!

În Arad, firma se bucură de un nume şi un prestigiu pe care le-a câştigat de-a lungul anilor, fiind un partener şi un furnizor prompt, cinstit şi eficient, care a ştiut să satisfacă cererile şi nevoile celor mai pretenţioşi consumatori. Aceste avantaje se datorează în mare parte unei bune comunicări între societate şi clienţii săi, comunicare care a fost posibilă ca urmare a apropierii firmei de cei care beneficiază de serviciile acesteia, adică consumatorii.

În acest moment ne bucurăm să fim reprezentanță oficială a Dacia, Renault, Nissan și Iveco, oferind o gamă largă de servicii. Astfel, oferim spre vânzare mașini noi ale acestor mărci dar avem și service-uri specializate atât pentru aceste autoturisme și camioane, cât și pentru toate celelalte tipuri de autoturisme și autocamioane. Avem trei puncte de lucru, două în Arad și unul în Ineu, acoperind astfel o largă gamă de clienți ai județului și municipiului nostru. Avem la dispoziție cele mai noi procedee și bancuri de scule, pentru ca angajații noștri să își poată desfășura activitatea în cele mai bune și profesioniste condiții.

În acest moment dorim să ne extindem numărul de angajați și oferim diferite posturi pe partea de service, atât pe gama de autoturisme cât și pe gama de autocamioane. Dacă vrei să faci parte dintr-un colectiv serios al unei firme care este reprezentanță autorizată Dacia, Renault, Nissan și Iveco te așteptăm să ne contactezi telefonic la numărul de telefon 0727.772.185 pentru a afla mai multe informații legate de salarizare.IMG_3218

Distribuie

Un comentariu

  1. Fugiti cat puteti are doar nume si atat, am schimbat rulmentul si dupa nici 100km ne a cazut roata suntem vii printre o minune trageti voi concluzia dupa care s au spalat pe maini nu Au mai rasp la tel

Lasă un comentariu

Top