VIDEO – EXCLUSIV : Augustin Zăgrean – ONU nu face lucrurile ca să se afle în treabă!

0

România se pregătește să semneze controversatul Pact ONU pentru migrație. Un anunț oficial care a veniti din partea Administrației Prezidențiale, conform căruia președintele Iohannis a semnat memorandumul propus de Guvern în acest sens.

Documentul pe care guvernul României se pregătește să îl semneze luna viitoare, în Maroc, neîmbrățișat de state precum Austria, Australia, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Israel, Italia, Polonia, Ungaria și Slovacia, este considerat drept o încălcare a suveranității, încurajând migrația și punând în pericol securitatea țărilor semnatare.

De amintit că România a decis, în mai, să semneze o declarație euro-africană ce recunoaște „avantajele migrației în ceea ce privește dezvoltarea”, adoptată într-o conferință ministerială în Maroc la care au participat șaizeci de țări din Europa și Africa.

O părere avizată pe acest subiect am încercat să luăm de la Augustin Zăgrean, fostul șef al CCR. Acesta susține că : ”În baza Pactului de la Marrakesh se vor face presiuni pentru primirea de populaţii migrante pe teritoriul fiecărui stat semnatar! Pactul ONU pentru migraţie nu poate fi semnat până când nu se modifică Constituţia României. Dacă vrem să încheiem astfel de pacte, trebuie să luăm mai întâi în discuţie modificarea articolului 3 din Constituţie! Povestea cu musulmanii, cu integrarea, este o poveste care va dura sute de ani!”

Augustin Zegrean a fost, în perioada 2010 – 2016, preşedinte al Curţii Constituţionale a României.

Montaj : Constantin Ghiţă.

 

 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top