Urmărire pe Autostrada A1. Șofer din Orăștie cercetat de polițiști, pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere

0

Un șofer din municipiul Orăștie a fost urmărit vineri, de către polițiști, pe Autostrada A1, după ce acesta a fost somat de către polițiști să oprească.

Șoferul se va alege cu dosar penal pentru că a fugit de oamenii legii, în plus, polițiștii îl vor cerceta pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere.

La data de 21 aprilie 2023, pe Autostrada A1, km 316, județul Alba, poliștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto și-a continuat drumul, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit pe raza municipiului Sebeș.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că bărbatul de 32 ani, din Orăștie, județul Hunedoara, care ar fi condus autoturismul, nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat, plăcuțele de înmatriculare provizorie fiind atribuite unui alt vehicul.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top