UPDATE
Pentru gestionarea situației de urgență generata alunecarea de teren în satul Lunca, com Valea Lunga la nivelul comunei a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență Valea Lunga.

La ședința Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pe lângă membrii acestora a participat și domnul prefect Nicolae Albu – Președinte CJSU, Inspectorul șef al ISU Alba col. Ovidiu Nicolae Costea – vicepreședinte CJSU, col. Butuza Gabriel – Structura Teritoriala Rezerve de Stat și Probleme Speciale, conducerea poliției Municipiului Blaj, reprezentanți ai Delgraz Grid și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.
În urma acestei sedințe s-au luat masuri pentru:
- Restricționarea traficului auto în zona afectată;
- Refacerea imediată a rețelelor de utilități (apa, gaz) care au fost afectate;
- Identificarea unor soluții alternative pentru asigurarea accesului auto în zona.
De asemenea, pentru evitarea oricaror situații de risc asupra persoanelor și imobilelor din proximitate, s-a dispus masura evacuării a 3 persoane care locuiesc în apropierea zonei afectate, în urma discuțiilor cu acestia alegând să autoevacueze, la rude sau la prieteni până când zona va fi pusă în siguranță.
În cursul zilei de astazi, se va convoca CJSU pentru asigurarea sprijinului necesar gestionării cât mai rapide și eficiente a acestei situații prin celelalte instituții cu rol in gestionarea situațiilor de urgență, inclusiv asigurarea sprijinului logistic necesar.
Info Background
În cursul zilei astăzi, in urma producerii unei alunecări de teren în satul Lunca, comuna Valea Lungă.
Alunecarea de teren s-a produs pe aproximativ 100m liniari, iar 56 de gospodării în care locuiesc aproximativ 100 persoane au rămas fără apă si acces auto în sat.
La fața locului s-au deplasat Prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, Inspectorul Șef al ISU Alba, grupa operativă a ISU Alba, rerezentanti ai CLSU Valea Lunga si ai instituțiilor cu rog în gestionarea acestui tip de risc pentru monitorizarea situației în teren și dispunerea masurilor necesare în vederea remedierii cât mai rapide a acestei situații.


