Un angajat cu peste 10 ani de activitate în Primăria Teiuș, a ieșit la pensie. A fost felicitat de primarul Mirel Hălălai și colegi

0

Un angajat cu peste 10 de activitate, în cadrul primăriei Teiuș a ieșit la pensie.

Este vorba despre Radu Ilarie, care a deținut funcția de administrator public al orașului Teiuș.

Acesta a fost felicitat de primarul Mirel Hălălai și de către colegii de breaslă.

„In orice instituţie, la fel ca in viaţa de zi cu zi, timpul trece inexorabil, pentru fiecare dintre noi!

In primăria Teiuş a venit rândul să mulţumim pentru tot efortul si munca depusa unui om, care a pus serviciul mai presus de orice, in folosul oamenilor si al colectivităţii din care face parte si pe care a slujit-o cu devotament!

Domnul Radu Ilarie, administrator public al oraşului nostru părăseşte, din motive de sănătate echipa Primăriei Teiuş, dar rămâne alături de noi, de colegii cu care, pe parcursul celor peste 10 ani a trudit pentru oameni!

Spre dânsul se îndreaptă gândurile noastre bune si putem să-l asigurăm de tot respectul si consideraţia noastră, iar pentru tot ce-a însemnat colaborarea noastră, se impune sa menționam cuvintele de suflet, Mulțumim, domnule Radu”!, a fost mesajul postat de reprezentanții Primăriei Teiuș, pe pagina de socializare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top