Trei șoferi din Alba, prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice

0

Trei șoferi au fost depistați sâmbătă, de către polițiști rutieri la un control efectuat în trafic, aflându–se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cei trei șoferi depistați băuți, sunt din Teiuș, Ighiu și Sâncel.

La data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 08.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat un bărbat de 47 de ani, din comuna Sâncel, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Păcii din Blaj, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea  stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 20.15, polițiștii din Teiuș au depistat un bărbat de 48 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Decebal din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Șard, fiind sub influența băuturilor alcoolice.  În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top