Starea de alertă prelungită în România, pentru o perioadă de 30 zile. S – a mărit numărul de persoane care pot participa la evenimente private

0

Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, pe întreg teritoriul României, începând din data de 12 iunie, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu, precizând că la meciul din optimile Campionatului European de Fotbal, care se va desfăşura în România, va fi permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale.

Prim-ministrul a informat, de asemenea, la finalul şedinţei Executivului în care a fost decisă prelungirea stării de alertă, că se redeschide punctul de trecere a frontierei România – Republica Moldova de la Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani.

El a mai anunţat că s-a decis permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane.

Potrivit lui Cîţu, s-a stabilit şi extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare.

Arafat: Nu va fi permisă cumularea invitaților din exterior și interior

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că nu va fi permisă, în cazul nunţilor şi botezurilor, cumularea numărului de invitaţi de la interior cu al celor de la exterior, astfel încât să existe 400 de participanţi.

Precizările au fost făcute în contextul în care Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, începând din data de 12 iunie. S-a stabilit extinderea numărului de persoane care pot să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare. Condiţia este ca participanţii să fie vaccinaţi, testaţi sau să fi trecut prin boală, a precizat Arafat.

„Ei au cerut să facem o modificare pentru interior, în sensul în care să poată să folosească sălile de nunţi care există, pentru că multă lume acolo a rezervat. Acum, în exterior, într-adevăr este 70 (de persoane, n.r.) dar bănuiesc – şi o să discut cu colegii – că se aplică ceea ce este în interior şi pentru exterior. Dar în niciun caz nu este şi, şi. Unii au interpretat că dacă noi spunem: în exterior atâţia şi în interior atâţia, atunci facem o nuntă cu număr dublu, adică 400, şi punem afară 200 şi înăuntru 200”, a spus secretarul de stat.

Raed Arafat a menţionat că în perioada restricţiilor autorităţile au constatat că au existat nunţi cu sute de participanţi, reamintind cazul din Bihor în care o mireasă infectată cu SARS-CoV-2 a intrat în contact cu toţi invitaţii.

Pe de altă parte, secretarul de stat a declarat că nu este oportună compararea condiţiilor în care se desfăşoară nunţile cu situaţia din cluburi.

„La fiecare situaţie pe care o luăm, toată lumea vine şi se compară cu ea. Nu poţi compara mişcarea din cluburi şi ce se întâmplă în cluburi cu ce se întâmplă într-o nuntă organizată, stabilită, pregătită de ceva timp, unde oamenii sunt informaţi, pregătiţi. E o diferenţă.

Nu putem compara o nuntă cu discotecă. Şi chiar dacă nu sunt, să spunem, diferenţe, nu poţi să dai drumul la tot deodată. Faci treptat şi faci o selecţie, la ce dau drumul prima dată, a doua oară, pe fiecare etapă.

Altfel, pe această logică comparativă poate să vină cineva şi să spună: ‘Gata, daţi drumul la totul!’. Dar asta înseamnă că ai creat o mobilitate şi un contact mult mai mare”, a spus Raed Arafat.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top