Polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia din cadrul IPJ Alba, au organizat joi, o acțiune în trafic, având ca scop creșterea siguranței rutiere.
Acțiunea oamenilor legii, a vizat atât șoferii care încalcă regulile de circulație, cât și pietonii indisciplinaţi.
În urma acțiunii, 13 pietoni au fost amendați de către polițiști, iar 63 de șoferi, s – au ales cu sancțiuni pentru diverse abateri la regimul rutier.
La data de 6 ianuarie 2022, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare, în municipiul Alba Iulia, în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră. Poliţiştii au urmărit, în special, depistarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate pietonilor, precum și a pietonilor care se angajează în traversări neregulamentare.
Au fost depistați și sancționați contravențional, doi conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor și 13 pietoni care au traversat prin loc nepermis.
Alți 63 de conducători auto au fost sancționați pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute două permise de conducere, ambele pentru neacordare de prioritate pietonilor și două certificate de înmatriculare.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă participanţilor la traficul rutier să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor și îndrumările polițiștilor.
Pietonilor le recomandăm să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească, pentru traversare, numai trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.