România trăiește, în 2025, un paradox revoltător: pe de o parte, familii întregi se luptă zilnic cu foamea, cu facturi imposibil de plătit și cu o administrație care îi tratează ca pe niște infractori dacă nu reușesc să țină pasul cu dările către stat. Pe de altă parte, o castă bine conectată politic, directori, șefi de agenții și funcționari „de rang înalt”, trăiește în lux, cu salarii de zeci de mii de lei și prime de performanță într-un stat care nu mai performează pentru cetățenii săi.
Aceasta nu mai este doar corupție. Este o mafie fiscală organizată, tolerată și chiar încurajată de sistemul politic. Instituțiile nu mai lucrează pentru cetățean, ci pentru protejarea unei rețele de interese și privilegii. În timp ce statul devine tot mai agresiv cu antreprenorii mici, cu părinții care muncesc pe salarii minime sau cu bătrânii care vând ouă în piață, demnitarii statului sunt protejați de legi scrise pentru ei, anchete care dispar în sertare și instituții care mimează transparența.
Imaginea României de azi este una tulburătoare: copii cu lacrimi în ochi, înfometați, trimiși la școală cu ghiozdane goale, în timp ce liderii unor instituții de stat încasează lunar echivalentul veniturilor unei familii pe un an întreg, pentru „activitate” care nu aduce nicio schimbare reală, nicio îmbunătățire pentru cetățean.
Cum am ajuns aici? Răspunsul este simplu și cinic: pentru că a fost convenabil pentru cei aflați la putere. Statul a devenit un aparat de colectare și redistribuire a banilor către fidelii politici. Fiscul vânează micii contribuabili, în timp ce marile afaceri cu relații politice scapă de controale, de penalizări sau de executări silite. Funcționarii devin scuturi pentru abuzurile sistemului, iar presa cumpărată tace.
România nu este o țară săracă. Este o țară jefuită. Este o țară în care sărăcia este întreținută și redistribuită, nu eradicată. În care prosperitatea este rezervată unei minorități cu legitimație de partid și contracte cu statul.
Acest editorial nu este un strigăt politic, ci unul uman. Este timpul să cerem răspunsuri. Să cerem transparență. Să nu ne mai mulțumim cu promisiuni goale și campanii electorale vopsite în „reforme”. România nu mai are nevoie de politicieni „responsabili” la televizor, ci de justiție reală, de administrație cinstită, de respect pentru munca cinstită și pentru copiii acestei țări.
Altfel, nu vor mai pleca doar tinerii. Vor pleca toți cei care nu mai pot respira sub greutatea unei nedreptăți transformate în normă.
