România începe procedurile de suspendare a dreptului de survol pentru Rusia, precum şi a dreptului de aterizare în România pentru aeronavele care aparţin companiilor din Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat, sâmbătă, deciziile luate de task-force-ul pentru gestionarea crizei din Ucraina.
„În primul rând, aş vrea să vă anunţ că România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
De asemenea, țara noastră urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii.
Cărbunaru a făcut aceste declarații sâmbătă, după şedinţa Task Force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.
Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat, vineri, închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova. Pe de altă parte, compania naţională poloneză, LOT, a anunţat suspendarea zborurilor către Moscova şi Sankt Petersburg cu începere de vineri după-amiază. Republica Moldova și-a închis, la rândul său, spațiul aerian, ca urmare a invaziei Rusiei în țara vecină, Ucraina.
Concomitent, MAE moldovean a dispus întărirea măsurilor de securitate la misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova care au un grad înalt de expunere.
Rusia a anunţat sâmbătă că îşi închide spaţiul aerian pentru companiile aeriene din România, transmite Reuters, după o decizie similară luată de autorităţile de la Bucureşti în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, relatează Agerpres.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a închis, începând cu ora 15:00, spaţiul aerian al României pentru toate zborurile regulate ale operatorilor înregistraţi în Federaţia Rusă, informează AACR printr-un comunicat.
”Ca urmare a deciziilor neprietenoase ale autorităţilor aviatice din România, Rusia şi-a închis spaţiul aerian pentru companiile aeriene din România”, se arată în anunţul agenţiei aeronautice federale ruse Rosaviatsiya.
Dintre statele membre ale UE, Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria şi-au închis de asemenea spaţiul aerian pentru companiile ruseşti, iar Rusia a răspuns în mod reciproc.
Vladimir Putin susținea că adversarii acțiunilor sale militare din Ucraina o să fie sancționați drastic.