Poliţişti din cadrul Postului de Politie Noşlac au fost sesizaţi de către un bărbat de 42 de ani, din comuna Noşlac, cu privire la faptul că la locuinţa se află 3 persoane, care, sub pretextul unei anumite datorii l-ar şantaja să le dea un autoturism şi intenţionează să îl conducă, contra voinţei sale, la un notar pentru a ceda autoturismul respectiv.
Poliţiştii, în baza sesizării şi în urma verificărilor efectuate i-au identificat pe cei 3 bărbaţi, în persoane lui BR., de 34 ani, S.G., de 27 de ani, ambii din judeţul Mureş şi A.V., de 28 ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj .
În fapt, cei trei s-au deplasat în comuna Noşlac, unde ar fi exercitat asupra victimei acte de presiune şi, sub ameninţarea cu acte de violenţă l–au determinat să-i însoţească cu scopul de a merge la un notar pentru a le ceda autoturismul.
Faţă de cei trei a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Aiud cu propunerea de arestare preventivă.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „ lipsire de libertate în mod ilegal” şi „şantaj”.
Cei trei suspecţi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba.
