Percheziții efectuate de polițiștii din Alba în Turda, la o grupare specializată în înșelăciuni jgheaburi și burlane

0

Polițiștii din Alba, au efectuat luni, trei percheziții în municipiul Turda, la o grupare specializată în înșelăciuni jgheaburi și burlane.

Membrii grupării au mai mulți cetățeni, din comunele Galda de Jos și Ighiu, cu lucrări de reparații a jgheaburile de colectare a apei pluviale, pe care aceștia nu le -au mai realizat.

În urma perchezițiilor, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.

Alți 4 membrii ai grupării, sunt căutați de oamenii legii.

La data de 7 februarie 2022, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au identificat 5 bărbați, cu vârste cuprinse 21 și 28 de ani, care locuiesc fără forme legale în municipiul Turda, județul Cluj și care sunt bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și violare de domiciliu a căror victime ar fi fost cetățeni din comunele Galda de Jos și Ighiu.

Din cercetări a rezultat faptul că, în luna septembrie 2021, ar fi abordat un bărbat de 67 de ani, din comuna Galda de Jos, căruia i-ar fi promis efectuarea de reparații la scocurile casei, contra sumei de 300 de lei, iar după finalizarea lucrării i-ar fi cerut suma de 7.500 de lei.

În luna februarie 2022 ar fi abordat o femeie de 74 de ani, din comuna Ighiu, căreia i-ar fi promis efectuarea de reparații la scocurile casei, contra sumei de 600 de lei, iar după finalizarea lucrării i-ar fi cerut suma de 8.800 de lei.

Pentru documentarea activității infracționale a celor 5 bărbați, ieri, 7 februarie, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au fost efectuate 3 percheziții, toate în municipiul Turda.

Față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor vizate de anchetă și pentru depistarea celorlalte 4 persoane bănuite, care, în prezent, se sustrag cercetărilor.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top