Percheziții de AMPLOARE la MAFIA LEMNULUI. Sunt vizate fabrici din Rădăuți și Sebeș precum și direcții silvice și gărzi forestiere ce au legături cu GIGANTUL Schweighofer

1

În această dimineață mascații sub coordonarea procurorilor DIICOT fac mai multe percheziții la fabrici și depozite aparținând gigantului austriac din industria lemnului – Schweighofer, susțin surse judiciare. Sunt vizate fabrici din Rădăuți (Suceava) și Sebeș (Alba) precum și direcții silvice și gărzi forestiere.

”La data de  30.05.2018  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura  Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. şi BCCO Bucureşti, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigare a Criminalitatii Economice şi specialişti din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică au pus în executare 23 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza a 5 judeţe şi a muncipiului Bucureşti,  la persoane fizice şi juridice (din care 4 la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul  2011 şi până  în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat,  membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.

În acelaşi scop  unii  agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz,  impuşi alţii.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o  parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.

Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

În cauză urmează a fi  conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”, se spune în comunicatul DIICOT.

Distribuie
Top