PARVENIŢII: BRAND ÎNREGISTRAT – JOS LABELE DE PE CUPRUMIN

13

ao

În ultimii doi ani compania Cupru Min Abrud  a devenit scena unor piese greu de închipuit. Unele comedii, altele tragedii, jucate de actori, evident amatori. În condițiile în care toți, chiar toți ar trebui să strângem rândurile pentru compania din Abrud și pentru locurile de muncă de acolo, pentru necazurile și pentru dramele oamenilor de acolo, sistemul corporatist a politizat și cuprul. Liderii de sindicat și-au vândul oamenii, și-au trădat cauza, pregătiți în orice moment s-o șteargă din sistem. Nimeni nu mai răspunde pentru nimeni iar conducerea încurcă borcanele și se agață de un nou concept, cel de PR.

Astfel că la nivelul Cuprumin Abrud au fost dați afară 12 oameni, angajați cu contracte determinate pe o anumită perioadă de timp dar au fost angajate 3 domnițe care să întregească imaginea Cuprului, cel mai probabil în viziunea unor plimbări de seară pe străzile orașului. Sigur, teoretic, sunt sanse.Totul, însă, stă în mâna celor care, deși ar trebui, nu reușesc să înțeleagă că ce-i în mână ( în pământ ) nu-i minciună. Din fotoliile lor moi, se încăpățânează să înțeleagă că mineritul se face în pământ și nu pe facebook.

Industria Mineritului are nevoie de oameni capabili să priceapă că relansarea nu se face cu o pipiță care schimbă sigla companiei pe rețelele de socializare. Este nevoie de o strategie, sprijinită în mod direct, concret și neîntârziat de Guvernul României.

Este trist să vezi că după ce am vândut tot, dacă nu am vândut, am distrus, am înstrăinat România bucată cu bucată, de la izvoarele de apă minerală, până la industrie, de la telecomunicații până la păduri, sănătatea, agricultura, zootehnia.

Nu mai avem nimic, decât această companie care a devenit un brand ce se încăpățânează să se oprească la voința parveniților. Au înlocuit profesioniștii cu pipițe cu fusta scurtă la comanda binomului Vulpecu- Turdean, să vedem ei vor pune Crucea ?

 

Distribuie

13 comentarii

  1. De ce nu scrieți si de mărirea salariilor muncitorilor? De atâția ani nu au mai beneficiat de o astfel de mărire. De faptul că producția creste si investițiile nu se opresc? Of, rușine Dorele!!!! Probabil acum stai în salon si îți faci o mască, din miile măști pe care le ai!

  2. Stimatilor de ce luati apararea unor personaje pe care nu le cunoasteti , v-ati intrebat vreodata de ce ne-au marit salariile , ce urmeaza dupa aceasta marire … NE VOR INCHIDE ! acelasi lucru sa intamplat si in Valea Jiului … le-au marit salariile sa potoleasca oratii si pe rand au inchis minele … ORBILOR , AR TREBUI SA FIN IN ACEIASI TABARA

  3. Interesant….. dar am si nedumariri: – cei 12 apostoli dati afara erau mari profesionisti sau….. si dupa cum s-a scris aveau contract pe durata determinata, – cele 3 angajate ce sunt domnite sau pipite, poate sunt profesioniste – relansarea companiei sigur se va face si fara cei 12 apostli profesionisti mai ales ca acum au pe Turdean, cunoscandu-l de ceva zeci de ani este meserias nu cioclu, sunt de acord ca minieritul se salveaza cu oameni capabili.
    Rautatile apar dupa cum se vede cand aceasta companie a inceput sa se redreseze, sau nu e bine?

  4. In acest articol nu se vorbeste despre salarii , ce treaba au salariile cu o pipita care schimba sigla CUPRUMIN pe facebook , au dreptate astia …

  5. Atunci cand nu ai argumente ataci oamenii. Directorul Turdean va face tot ceea ce trebuie sa salveze compania. Este um om experimentat si unul dintre cei mai profesionisti ingineri mineri. Sa speram ca va fi lasat sa redreseze Cuprumin.

  6. Ioane , ia vezi tu cate mine a salvat domnuto Turdean si cate a inchis … iti spun eu a inchis tot si nu a salvat nimi…. Sunt povesti ce vorbiti pe site-ul asta HABAR NU AVETI DE CAPUL VOSTRU

  7. Nicolae Turdean, in urma cu mai multi ani afirma cu tarie ca societatea trebuie inchisa deoarece nu mai are nici o sansa de redresare.

  8. O parte dintre cei care scrieti aici nu cunoasteti nici omul nici profesionistul TURDEAN NICOLAE. Sunteti de-a dreptul penibili spunand ca dupa o marire de salarii, care este cea mai mare pentru muncitori din istoria post-decembrista a societatii, urmeaza inchiderea activitatii. Afirmatii rautacioase si gratuite fara nici o logica. Apoi este mare lucru sa reabilitezi si sa pui in valoare Hotelul care ajunsese o ruina si care va mai aduce pentru oras vreo 15 locuri de munca. De ce n-au facut-o si altii care au ”gestionat” societatea? Unul dintre cei mai mari specialisti in domeniul mineritului, cu o cultura generala de un nivel ridicat, poliglot si totodata un sufletist pentru cine-l cunoaste. Acesta este directorul NICOLAE TURDEAN si ”opera” lui la Abrud se materializeza prin indeplinirea aspiratiilor salariatilor societatii. Pacat ca a ajuns subiectul de barfa al unor frustrari!

  9. Rămân profund surprins despre cele relatate în articol. Cunoscându-l pe domnul Nicolae Turdean de peste 30 de ani și urmare colaborării pe teme de specialitate minieră, îl creditez cu toată probitatea profesională și morală și cred că este unul dintre puținii profesioniști în materie să conducă CUPRUMIN în parametri de performanță economică.

    Arghir Bizo, specialist atestat minerit, ape, mediu

Lasă un comentariu

Top