Ioan Dîrzu : Salariile din sănătate s-au triplat faţă de acum 10 ani

0

Decizia PSD, de a creşte substanţial salariile din sănătate, a stopat exodul
medicilor şi a asistenţilor către ţările vestice din Uniunea Europeană. România nu-şi poate permite să pregătească medici pe banii românilor, iar apoi aceştia să presteze pentru alte state. Nu-mi pot imagina acum o Românie în care salariile medicilor să nu crească anual. Este vorba de recunoștință, de respect, de muncă.
Prin creșterea substanțială a salariilor din sistemul de sănătate dar și
deblocarea posturilor – s-au angajat/înființat peste 5000 de noi locuri de
muncă în acest domeniu – PSD reconfirmă determinarea sa politică de a găsi, cu maximă prioritate, soluții la problemele din sănătate.


Iar situația din domeniul sănătății demonstrează diferența de viziune
dintre PSD și PDL. În guvernarea PSD, salariul mediu net din sănătate a ajuns la 3536 de lei (nov 2018) fiind cu 27% mai mare decât salariul mediu pe economie. În guvernarea PDL (actualul PNL), angajații din sănătate câștigau cu 9% sub nivelul salariului mediu pe economie de la acea vreme.
În aceste condiții este de-a dreptul ridicolă tentativa propagandei PDL
care încercă să submineze și să arunce-n derizoriul meritul actualei guvernări de a asigura salarii convingătoare cadrelor medicale, astfel încât să le facă să rămână în ţară.
Insistențele Opoziției și susținătorilor acesteia de a ”arăta” că degeaba au
crescut salariile medicilor, este un puternic indiciu că n-au nici viziune și nici soluții pentru domeniul sănătății; altfel spus, sunt toate șansele ca sistemul medical să se reîntoarcă la situația și problemele de acum 8-10 ani, când se închideau sau desființau spitale, dacă actuala opoziţie ar reveni la guvernare.
Pentru binele României, sperăm ca măcar vechii liberali să ocupe fotoliile
majoritare în Guvern, iar vechii PDL-ști să rămână unde e locul – la groapa de gunoi a istoriei politice.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top