Incendiu puternic în Bucureșci, județul Hunedoara: Acoperișul unei case și al anexei, mistuite de flăcări

0

Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață într-o gospodărie din localitatea Bucureșci, județul Hunedoara, mobilizând mai multe echipaje ale pompierilor.

Sursa foto : ISU HUNEDOARA

Pentru stingerea focului, la fața locului au intervenit pompierii Secției Brad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un autocamion și o ambulanță SMURD. La momentul sosirii acestora, flăcările cuprinseseră deja acoperișul anexei în care era amplasată centrala termică și se extinseseră la acoperișul casei.

Situația a devenit și mai periculoasă în timpul intervenției, când o parte din planșeul din lemn al locuinței s-a prăbușit. Cu toate acestea, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, limitând extinderea flăcărilor și protejând o parte a casei. Suprafața afectată de foc a fost de aproximativ 100 de metri pătrați.

Intervenția pompierilor durează de peste trei ore, aceștia continuând să acționeze pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.

Din fericire, în momentul izbucnirii focului, în casă se aflau două persoane care au reușit să se autoevacueze la timp, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

Deocamdată, nu se cunoaște cauza exactă a incendiului, aceasta urmând să fie stabilită de către autorități.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top