Incendiu de vegetație uscată în Valea Bistrei : Pompierii intervin pentru limitarea pagubelor

0

Pompierii din cadrul Secției Câmpeni intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure în localitatea Valea Bistrei, județul Alba. Potrivit informațiilor primite de la apelant, flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 4 hectare.

Pentru lichidarea incendiului, la fața locului acționează forțe din cadrul ISU Alba, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o autospecială pentru intervenții în teren dificil (APIC). De asemenea, intervin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Câmpeni, alături de personalul Ocolului Silvic.

Pompierii depun eforturi pentru a limita extinderea focului și pentru a preveni producerea unor pagube mai mari.

Sursa foto: Arhivă

Distribuie

Lasă un comentariu

Top