La mulți ani, România, la mulți ani români! De fiecare dată, mă încearcă sentimente amestecate, atunci când trebuie să spun ceva, despre România care sărbătorește Marea Unire de la 1918, într-un climat care ne duce mai degrabă cu gândul la individualism și prea rar la ceea ce înseamnă sentimentul de unitate națională. 2023, a fost un an complicat și se pare că vine, unul și mai complicat cu spectacol în loc de argumente, cu disensiune în log de logică.
Între trecut și viitor aș vrea să cred că stă mai mult decât un blid de fasole, un pahar de vin cald și un soi de festivism gol de conținut, că suntem conștienți de nevoia unui mecanism social care să dezvolte cunoaștere și recunoștiință, că putem construi comunități care să continue procesul de dezvoltare al României, că înțelegem că această țară trebuie să fie rezultatul efortului comun.
Ziua Națională este prilej de bucurie dar și prilej de asumare a unei politici care să se ridice prin performanță administrativă în special, la nivelul idealului de a vedea peste timp, România dodoloață. România este o țară, parafrazându-l pe Maiestatea Sa, Regele Mihai, pe care am moștenit-o de la bunicii noștri și o lăsăm peste timp, moștenire copiilor noștri drept declarație de stabilitate, viziune și mai ales competență. Acest la mulți ani pe care îl adresăm azi tuturor acelora care simt românește, pare simplu, dar are atât de multe valențe încât un simplu text nu ar putea să le acopere.
Pentru mine, Horațiu, România înseamnă părinții și bunicii mei, copilul și soția mea, prietenii și colegii mei, preotul din fiecare duminică și fiecare om care discret și puternic își face datoria fără să fure, să mintă, sau să strige. Pentru toate acestea, vă doresc tuturor, un la mulți ani sincer și asumat!
Hai România, se poate, chiar se poate….
